Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul - Junii" Sibiu


Festivalul de Folclor „Sus pe Muntele din Jina“,2011

“Cât vedeai cu ochii, peste toţi munţii erau numai oameni. La nedei, muntele care îî despărţea pe oameni în două ţări, se făcea loc de întâlnire şi nimeni nu mai ştia care de unde vine …“ Nedeile de altădată şi-au pierdut din semnificaţii în timp, dar oamenii de dincolo şi de dincoace de munţi se întâlnesc încă, sub spiritul tradiţiei. În amintirea nedeilor de altă dată, Festivalul de Folclor „Sus pe Muntele din Jina“ cheamă oamenii an de an la sărbătoarea de pe munte, Jina fiind unul din locurile de întâlnire ale păstorilor de azi. Cea de-a XLI-a ediţie este organizată de către Consiliul Judeţean Sibiu prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii“ Sibiu, Primăria Comunei Jina, Consiliul Local al Comunei Jina, Căminul Cultural Jina, cu sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Sibiu. Festivalul de Folclor „Sus pe Muntele din Jina”, este una dintre cele mai prestigioase manifestări care îşi propune păstrarea, conservarea şi valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor, a cântecelor şi jocurilor, a modului de viaţă a oamenilor de la munte. Anul acesta, în festival, participă formaţii artistice cu tradiţii păstoreşti din judeţele: Alba, Gorj, Hunedoara, Vâlcea şi Sibiu, însoţiţi de cunoscuţi solişti vocali şi formaţii din străinătate. Programul festivalului: Ora 10.30: Primirea oficialităţilor Ora 11.00: Parada portului popular Ora 11.30: Deplasarea în Şesul Jinarilor Ora 12.00: Cuvânt de deschidere Ora 12.30: Program artist

sus ↑

2010 Centrul judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale "Cindrelul - Junii" Sibiu

Termeni si conditii | Contact | Diverse