Cercetările în teren, derulate în cadrul proiectului cultural „Călători în Țara Vinului”, au facilitat realizarea unui număr mare de interviuri cu informatorii, precum și filmarea unor obiceiuri specifice Văii Târnavelor. Imaginile video, cuprinse în această expoziție online, documentează momente din cercetările în teren, întreprinse în localități precum: Axente Sever, Chesler, Romanești, Curciu și Moșna.

„E rușine să nu lucri via”, spun oamenii de pe Valea Târnavelor. Lucrul la vie începea iarna și se sfârșea toamna târziu. În ianuarie și februarie, se pregăteau parii, iar în martie – aprilie se dezgropa via; femeile o tăiau, lăsând doar lăstarii productivi, care se legau pe pari, în formă de semicercuri.

Din aprilie până în septembrie, nimeni nu mai avea odihnă, iar dealurile cu vii, de jur împrejurul satelor, forfoteau de oameni. Bărbații arau cu plugul tras de cal, prăşeau şi stropeau via periodic pentru a evita boli precum mana și făinarea: „Numai cu piatră vânătă stropeam noi; puneam șprițul în spate și porneam printre rânduri. Căram butoaie cu apă pe dealuri și cu căruța și cu mânile, cum puteam.” După ce trecea floarea strugurilor, avea loc frântul viei – femeile rupeau vlăstarii neproductivi, legau via cu cânepă muiată bine în apă și ciontau vârfurile, când creşteau prea mari. Via trebuia săpată de vreo 3-4 pe ori.

În septembrie, se puneau vighitori – paznici, plătiţi ulterior cu 3 sau 5 litri de must, iar accesul în vii mai era permis doar sâmbăta. Furatul strugurilor era pedepsit public: hoțului i se agățau plăcuțe în faţă și pe spate și era plimbat prin tot satul, trecerea lui fiind anunțată cu bătăi de tobă, ca toți oamenii să știe cine a furat struguri.

La mijlocul lui octombrie, culesul era o adevărată zi de sărbătoare: de dimineață, carele plecau spre vii, încărcate cu ciubere, căzi, boturi şi corfe. La cules munceau deopotrivă copii, femei, bărbaţi şi vârstnici. Bărbații cărau în spate boturi mari de 40 litri în care toată lumea golea strugurii. Pentru fiecare bot deșertat în cadă, se cresta o linie pe ștromfănitorul cu care se zdrobeau strugurii. La sfârșitul culesului, răsunau cântecele de petrecere Cucuruz cu frunza-n sus, De-ar fi mândra-n deal la cruce și strigăte de bucurie: “Vivat! Vivat! Am gătat! / Nici un strugur n-am mâncat, /Numa’ tot i-am ciupărat / Până când m-am săturat!”. Dar lucrul nu era încheiat, căci acasă strugurii erau tescuiţi toată noaptea, iar mustul golit în butoaie. Prin noiembrie, via se îngropa cu paie, se astupa cu pământ și se ducea gunoi de vite pentru a afâna locul.

Aproape nu e sat pe Valea Târnavelor unde să nu găsești măcar o casă pe care să se vadă simbolul viței de vie și al strugurelui. Români și sași deopotrivă au creat un specific decorativ aparte, introducând în arhitectura caselor elemente vizuale sugestive pentru profilul viti-vinicol al zonei. Pe frontonul caselor, între cele două ferestre mici de la pod sau deasupra lor, pe ancadramentele ce delimitează ferestrele cu obloane sau între aceste ferestre se găsesc simbolurile viței de vie și strugurelui.

Diversitatea reprezentărilor este impresionantă: lăstarii de viță de vie, încărcați cu struguri, apar sub formă de ghirlandă pe fronton; stucaturi simple cu doi struguri sau doar cu frunze de viță sunt dispuse între ferestre; simbolul ancestral al pomului vieții este îmbrăcat în struguri și frunze de viță; vița de vie și strugurii sunt șablon decorativ deasupra ferestrelor sau apar împreună cu simbolul crucii. Se observă, astfel, că în arhitectura tradiţională ţărănească vița de vie primește valoare simbolică, prin raportarea ei la existența cotidiană a oamenilor de pe Valea Târnavelor.

Importanța viticulturii a fost recunoscută în zonă nu doar la nivel individual, prin arhitectura caselor, ci și în comunitate per ansamblul ei. Astfel, stemele localităților Mediaș, Axente Sever, Micăsasa, Valea Viilor, Dumbrăveni, Ațel, Biertan și Copșa Mică includ simbolul viței de vie și strugurelui, pe lângă alte elemente identitare.

Pe Valea Târnavelor, vinul este folosit în mai toate obiceiurile legate de viaţa omului sau evenimente de peste an. Vinul dobândeşte numeroase valenţe: e oferit în semn de bun-venit, e povestit în fapt de seară alături de vecini, pecetluieşte târguri, e pus pe masa de ospeţie, în semn de mulţumire, de plată pentru munca depusă.

Cu un pahar cu vin curat sunt omeniţi peţitorii după încheierea tomnelii pentru nuntă, cu vin sunt primiţi nuntaşii la casele mirilor şi naşilor; mai mult, sute de litri de vin erau pregătite pentru o nuntă, căci se ştia: dacă vinul ajungea şi căsnicia dura. Pentru naş, ducerea ploştii cu vin era o cinste, dar şi o responsabilitate, ca nu cumva să-i fie furată. Vinul însoţea omul şi în ultimele clipe pe acest pământ: cu el se stropea mormântul, iar pâinea şi vinul se dădeau seara în priveghi pentru sufletului mortului.

De Crăciun vinul e oferit cu drag de gazde pentru vestirea Naşterii Mântuitorului, ba chiar a devenit motiv în literatura populară, fiind menţionat în Mulţumita colacului şi în colinde. Tot cu vin îşi plăteau „libertatea” odinioară bărbaţii care purtau numele Sfântului Vasile, Ioan sau Dumitru şi care erau prinşi umblând pe uliţe prin sat, de onomastică, de către consătenii lor. Pentru feciorii din Axente Sever, luarea ploştii cu vin din roata împodobită, înălţată la 6 metri, de Sărbătoarea Cununii, era o probă de maturitate.

De peste 500 de ori sunt pomenite în Biblie viţa de vie şi vinul. În ritualul ortodox, vinul este folosit în Sfânta Liturghie, devenind alături de prescură trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos. Vinul este folosit în Slujba Învierii de la Paşti, în Sfânta Taină a Cununiei, în slujba înmormântării şi la împărtăşirea pruncului abia botezat.

Românii şi saşii de pe Valea Târnavelor, majoritatea ortodocşi, respectiv evanghelici, au aşezat în biserici simbolurile viţei de vie şi strugurelui la loc de cinste, în semn de prețuire pentru Cuvântul Domnului şi pentru specificul viti-vinicol al zonei.

În lăcaşurile ortodoxe din Şeica Mică şi Curciu, strugurele şi viţa de vie sunt motive ornamentale în pictura murală; strugurele se regăseşte pe un iconostas al bisericii din Curciu şi pe catapeteasma Bisericii din Moşna, inclusiv pe uşile împărăteşti. Pe prapurii care împodobesc bisericile din Curciu, Romaneşti şi Moşna, strugurele apare adeseori alături de spicul de grâu.

Altarele şi orgile din bisericile evanghelice poartă şi ele simbolul strugurelui. Constructorul Melchior Achxs a împodobit orga, construită în anul 1808, pentru biserica din Valea Viilor cu ghirlande de flori, struguri aurii şi frunze de viţă de vie. În acelaşi lăcaş de cult, pe altarul din 1779, cu sculpturi executate de Johann Folbarth din Sighişoara, se regăseşte Cornul Abundenţei, simbol al belşugului. Din acest corn se revarsă struguri, mere, pere, cireşe. În biserica fortificată din Biertan, strugurele este motiv sculptural pe uşă, iar pe orga Bisericii evanghelice din Hoghilag, lăstarii cu struguri sunt elementul decorativ dominant în registrul superior. Această orgă a fost construită în anul 1819 de Samuel Joseph Maetz, născut pe Valea Târnavelor.

Profilul viti-vinicol al Văii Târnavelor şi-a pus amprenta pe portul popular din zonă, viţa de vie fiind element recurent pe costumele tradiţionale specifice românilor şi saşilor.

Câte cinci sau şapte cheiţe pe piept şi alte cinci sau şapte cheiţe pe mânecă împodobesc iile româncelor din Boian: fetele sau tinerele căsătorite şi-au arătat îndemânarea și tinereţea prin ornamentaţia bogată a iilor şi prin modelele migăloase ale strugurilor, frunzelor de viţă şi trandafirilor, cusute cu fir negru sau cu sârmă aurie. Femeile mai în vârstă şi-au cusut ii simple, dar strugurele a apărut adeseori în cheiţe sau pui. Gustul pentru frumos le-a îndemnat pe româncele din Boian să aleagă năframe negre cu borduri reprezentând flori și struguri, și pe cele din Curciu să așeze pe pieptare, șurțe și cătrințe același tipar decorativ al strugurelui și frunzei de viță.

Pe cămăşile bărbaţilor din Axente Sever, femeile au cusut cu negru acelaşi motiv decorativ al strugurelui şi al viţei de vie, iar femeile din Boian au reprezentat în manieră realistă, în tonuri de galben, verde, maro şi vânăt, vița de vie cu lăstari și struguri, indicând preţuirea pentru meseria de viticultor şi pentru rodnicia pământului. Pe șerparele din Boian și Bazna aceleași motive apar în formă stilizată.

Similar, frunza de viţă și strugurele împodobesc portul tradiţional specific etnicilor saşi, fiind brodate pe şorţurile albe ale săsoaicelor, pe bluze și pe baticuri, fiind cusute în variante stilizate sau realiste, pe cămăşile bărbaţilor.

Cu multă migală şi-au înfrumuseţat casele oamenii de pe Valea Târnavelor, lucrând o gamă largă de obiecte utilitare, de la covoare, feţe de masă şi ştergare ţesute în război la lăzi de zestre, pe care le-au decorat cu variate motive fitomorfe, zoomorfe şi geometrice.

Lăstarii, frunza de viţă de vie şi strugurele apar în numeroase variante compoziţionale, care merg de la simplu spre complex. Astfel motivul strugurelui imaginat într-un registru ornamental în alb – negru se întâlneşte pe un căpătâi de pernă făcut de săsoaice din Axente Sever, iar frunza de viţă şi strugurii, brodaţi manual în tonuri de albastru, verde şi maro, alături de simboluri fitomorfe, apar pe căpătâiele de pernă ale româncelor din Curciu. Femeile din Romaneşti au ţesut covoare în care strugurele devine motiv ornamental, dispus vertical, alături de flori. În Chesler, cipca de la terminaţia covoarelor ia forma strugurilor, gama de culori utilizată fiind extrem de diversă, dar marcată de bun-gust în asocierile cromatice. Similar, pe ştergarele decorative, aşezate la icoane, strugurele apare ca unic motiv ornamental (în Moşna), în reprezentări schematice sau în asocieri fitomorfe, alături de trandafir (în Axente Sever).

Cu mult drag pentru cântec, oamenii din Valea Târnavelor şi-au aşezat în versuri viaţa, de la muncile câmpului la sărbătorilor de peste an, la marile momente de veselie sau tristeţe din viaţă. Vița de vie, strugurele şi vinul sunt laitmotive în diferite genuri ale literaturii populare: cântece şi strigături de cules, cântece de dragoste, oraţii şi strigături de nuntă, strigături de joc, colinde şi oraţii de la colindat.