„E rușine să nu lucri via”, spun oamenii de pe Valea Târnavelor. Lucrul la vie începea iarna și se sfârșea toamna târziu. În ianuarie și februarie, se pregăteau parii, iar în martie – aprilie se dezgropa via; femeile o tăiau, lăsând doar lăstarii productivi, care se legau pe pari, în formă de semicercuri.
Din aprilie până în septembrie, nimeni nu mai avea odihnă, iar dealurile cu vii, de jur împrejurul satelor, forfoteau de oameni. Bărbații arau cu plugul tras de cal, prăşeau şi stropeau via periodic pentru a evita boli precum mana și făinarea: „Numai cu piatră vânătă stropeam noi; puneam șprițul în spate și porneam printre rânduri. Căram butoaie cu apă pe dealuri și cu căruța și cu mânile, cum puteam.” După ce trecea floarea strugurilor, avea loc frântul viei – femeile rupeau vlăstarii neproductivi, legau via cu cânepă muiată bine în apă și ciontau vârfurile, când creşteau prea mari. Via trebuia săpată de vreo 3-4 pe ori.
În septembrie, se puneau vighitori – paznici, plătiţi ulterior cu 3 sau 5 litri de must, iar accesul în vii mai era permis doar sâmbăta. Furatul strugurilor era pedepsit public: hoțului i se agățau plăcuțe în faţă și pe spate și era plimbat prin tot satul, trecerea lui fiind anunțată cu bătăi de tobă, ca toți oamenii să știe cine a furat struguri.
La mijlocul lui octombrie, culesul era o adevărată zi de sărbătoare: de dimineață, carele plecau spre vii, încărcate cu ciubere, căzi, boturi şi corfe. La cules munceau deopotrivă copii, femei, bărbaţi şi vârstnici. Bărbații cărau în spate boturi mari de 40 litri în care toată lumea golea strugurii. Pentru fiecare bot deșertat în cadă, se cresta o linie pe ștromfănitorul cu care se zdrobeau strugurii. La sfârșitul culesului, răsunau cântecele de petrecere Cucuruz cu frunza-n sus, De-ar fi mândra-n deal la cruce și strigăte de bucurie: “Vivat! Vivat! Am gătat! / Nici un strugur n-am mâncat, /Numa’ tot i-am ciupărat / Până când m-am săturat!”. Dar lucrul nu era încheiat, căci acasă strugurii erau tescuiţi toată noaptea, iar mustul golit în butoaie. Prin noiembrie, via se îngropa cu paie, se astupa cu pământ și se ducea gunoi de vite pentru a afâna locul.
