Bucate și leacuri vechi

Omul contemporan se întoarce spre bucatele bunicilor: gastronomia tradiţională se încadrează în mult promovatul concept de mâncare bio, așa că târgurile de produse tradiţionale iau amploare în Sibiu, brunch-urile în mediul rural se bucură de mare succes în rândurile turiștilor și orășenilor, iar vechile caiete cu rețete de familie sunt punct de plecare pentru bloguri culinare.

În acest context, preparatele tradiționale – unele foarte cunoscute, precum supa de tăiței, hencleșul sau fâsaica frecată, altele fără faimă națională - gâscă-n blid, floștoroage sau zamă de întins cu creste de slănină și păpăradă - sunt tot mai mult înconjurate de interes. Și nu doar pentru rețeta propriu-zisă, ci și pentru povestea care oferă detalii despre contextul cultural în care aceste mâncăruri erau odinioară pregătite. De pildă, orzul cu carne, mâncare specifică satului Rod, era servită la nunţi şi la pomana pentru cei morţi, zamă de fâsole cu chicior de porc afumat, se pregătea întotdeauna vara, în toiul secerişului în satul Retiş, iar Brodenlawend e supa cu legume şi carne pe care landlerii o mâncau la ocazii festive.

Simultan, de la mâncarea de post, la cea specifică marilor sărbătorilor, gastronomia a însoţit şi a potenţat evenimentele din viaţa omului. În plus, a dat naştere unei adevărate culturi în lumea satului. Cântecul găinii şi cel al sarmalelor din ceremonialul nupţial, „Paştile” cu pâine, vin şi, în mod excepţional, cu brânză împărţite enoriaşilor ortodocşi în noaptea de Înviere, masa tradiţională a feciorilor şi a taţilor, organizată de ceata de feciori în prima zi de Crăciun, masa ritualică servită de miri şi naşi la o săptămână după nuntă – toate fac parte din cultura gastronomică tradiţională.

Omul contemporan se întoarce și spre leacurile bunicilor. O dovedesc mulţimea magazinelor de profil naturist și faptul că, fie la sat, fie la oraș, bunicile sau mamele le descântă copiilor. Seva viţei de vie, adică picăturile de lichid ce se scurg din ramuri primăvara, după ce viţa a fost tăiată, e întrebuinţată pentru limpezirea ochilor, iar durerea de ochi trece dacă se aplică picături sau comprese cu apă de la viță. În fapt, seva viței de vie este un leac cunoscut și folosit de mii de ani; în medicina tradițională românească, ea este denumită și apă vie, fiind recunoscută pentru puternicul efect antiseptic şi antioxidant. Descântecele te scapă de durerea de cap, iar ceapa și cartoful ținute în buzunar ajută în cazul durerilor reumatice.

Dincolo de aceste leacuri cunoscute, în satele Sibiului au existat şi iniţiaţi în leacuri băbeşti, preparate după reţete secrete. De pildă, în urmă cu mulţi ani, în Boian, diagnosticarea icterului era făcută de oameni care tăiau cu briceagul în frunte: „Se cresta cu briceagul, adică se crăpa chelea și se pica sânge într-un pahar de vin, iar dacă se îngălbenea vinul se știa că omul are gălbinare”.

Puterea de a ușura diferite suferințe o aveau și anumite preparate gastronomice: supa de chimin era oferită celor care aveau dureri de stomac, cu zer se tratau degerăturile, brânza și orezul erau consumate în cazul problemelor digestive, iar cu zeama de varză se alinau problemele celor care sufereau de boli de plămâni.